Acel moment

            Parcurgem o rută nebănuită în viață. Se întâmplă de multe ori să declari suspinând că tu nu ai noroc. Devii poate invidios pe alții, bombardați cu șanse peste șanse. Și uite așa te macini în frustrare, căci tu, om simplu și incolor, nu guști din împlinirile lor. Care împliniri, frate? Bani, mașini, femei, bărbați, vacanțe? Astea numim noi împliniri? Câți dintre ei au meritat împlinirile astea? Câți au muncit zi și noapte pentru invidia simplilor? Câți și-au văzut părinții  sacrificându-și brumărioara de mâncare pentru odraslele lor? Câți nu au mers în vacanțe exotice și au învârtit roata timpului ca să-și depășească umila condiție de simplu?

            Acel moment se intitulează articolul ăsta. Dap! De ce? Pentru că eu am de ce și cui să mulțumesc! Nu am un speech de Oscar că nu îmi trebuie gloduri din alea aurite, ci vreau să fiu fericită cu mine însămi și cu liniște mentală. Sunt recunoscătoare (nu tot timpul, ce-i drept) în primul rând divinității că m-a lăsat pe pământ. Voi defini imediat ce înțeleg eu prin divinitate (clar nu pornește de la rădăcina digs34000-110413-fffg.jpgv/ă-divin/ă, cu conotații pițiponcești). Nu trebuia să exist, de fapt. Corect, am apărut și din greșeală, dar nu asta e ideea! Fusei sarcină cu risc. Da, risc de prăvălire pe șanțul morții. Meritam avortul din cauza unei hepatite nasoale pe care mama o avea atunci. Însă bieții mei părinți își doreau copilul așa că m-au și avut. Într-adevăr, cu niște injecții cu steroizi, care probabil mi-au afectat organismul, dar nu am avut probleme majore de sănătate. Poate doar la etajul superior, dar asta o știu cei care-mi sunt mai apropiați. Ah, insist să specific și că mulțumesc divinității și pentru ziua cu iz special de biruință pe care m-a pus s-o aleg. 23 aprilie! Ce să vrei mai mult? Am urlat cu sănătate în prima mea zi de viață, am petrecut cu poftă într-un salon ticsit cu masculi în devenire (pe scurt, eram singura puștoaică între nush câți băieți) și m-am mai născut și pe furtună, că d-aia sunt eu așa sucită în contradicții și opoziții! Triplu noroc, ce  să mai? Sănătate? Da! Atracție masculină din prima? Da! Ambient mișto în care să te naști? Da! Bonus? Există! Naște-te în zi sfântă!

            Mă plângeam unui coleg că eu nu am noroc, dar bietul m-a făcut să pricep că nu norocul material e important. I-am povestit rândurile alea de mai sus și m-a întrebat ce vreau mai mult. Așa e! Ce vreau mai mult? M-a lăsat divinitatea pe pământ ca să trăiesc, să mă bucur, să educ, să învăț, să transmit, să iubesc, să ofer și să primesc! Faci și bani, dar pentru asta trebuie să muncești! Oferă și vei primi, nu? La un moment dat și primitul ăla sub formă de gratuitate se va încheia. Și cu ce rămâi? La bătrânețe ce-ți vei aminti? Cum primeai pomană? Ai cules și tu o amintire? Ai recunoștință în tine? Da’ din aia pe bune? Să ai în primul rând pentru cine te-a lăsat pe lume și pentru cine a muncit să te creeze! Apoi mai vezi tu.

            Și ca să nu mă întind, ce înseamnă divinitate pentru mine? Nu sunt o bisericoasă de fel și probabil că voi deveni doar când oi umbla în baston că, deh, se va apropia momentul morții și devin pioasă! Eu sincer știu că cineva acolo sus chiar mă iubește. M-a iubit de la început și va continua să o facă, deoarece încerc din răsputeri să fiu un om bun. Vreau să fiu un om bun până la capăt. Există o forță mai presus de mintea și simțurile mele și ea are pentru mine o definiție mai degrabă panteistică decât religioasă. Mă voi afunda în metafore, căci îmi plac prea tare. Simt că Dumnezeu (sau grupul de zei antici, pe care îi ador pur și simplu) mă mângâie cu razele alea prea acide uneori, mă sărută cu vortexul vântului, îmi cântă noaptea pe cer și, mai ales, mă urmărește cu ochi protector de pe tavanul ăla cu tumult de albastru (my fav)!

            M-am întins, dar puteai citi printre rânduri. Să-mi fie cu iertare, dar am apucături de sălbatică pe câmpii! Rezumatul e următorul: nu alerga după fantome cu valută pe dinți și diamante pe lentile, ci aleargă după recunoștința că exiști. Știu! Viața mai e și jeg uneori, dar vei învăța să te cureți de el cu propriile puteri. Vei fi mai mândru la final!

P.S. Asta e doar prima mea mulțumire și cea mai importantă. Urmează altele, pentru ființe vii sau…nu.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s