Raza de întuneric

            Ambii erau copii ai umbrelor. Ea culesese un petic de amurg, iar el mantra nopții. Se contopeau cu picățelele de pe cer, dar răsăritul le aducea sfârșitul începutului. Același început mereu și mlove_pain_by_omeruysalereu. Fără crăpături în bastioanele beznei și fără continuare în miracolul vieții de 24 de ore.

– Știu că ușa e bine ferecată. Știu că dincolo de ea te adorm fiori sadici de gheață. Știu că acolo timpul nu mai e fluid, ci e gol pușcă și îți zâmbește cu torturi gotice. Știu că ai vrut să zbori pe petale în cădere. Știu că ai vrut să săruți aripi de mort. Știu că ți-ai dorit să devii un peisaj strâmb.

– Fabulezi! De unde știi tu lucrurile astea?

– Pentru că am fost acolo. Am trăit în menghina aia. Ți-am văzut cușca de la geam. Ai uitat să tragi draperia aia slinoasă și ponosită cu broderie de mătasea broaștei.

– Iar te afunzi în metafore. Ce cușcă? Nu sunt câine!

– Ți-ai dorit să fii! Și nu o dată, dragul meu! Știi prea bine ce reprezintă cușca aia. E sufletul tău. Oricât de arogant îți dorești să pari, tot îl ai și de el nu vei scăpa. Cu oricâte măști te-ai înțoli tu, el te urmărește. L-am văzut.

– Și? Cum arată?

– E un mare hău acolo. Se vrea o acrobație solară, dar seamănă, de fapt, cu tăcere de sticlă. E o muzică neauzită. girl-lips-blade-love-blood-painSufletul tău e surd. Pare o blasfemie de vise. Sădești surâsuri false și culegi temeri. Ai căzut din rai și acum bântui iadul, încercând să speli inocențe și mânjind dulceață feminină divină. Ești vis și coșmar. Vânezi bucurii temporare și savurezi aroma sângelui proaspăt. Ai uitat cum e să fii privit cu tăciuni volatili și sinceri. Fugi de tine și dansezi cu ielele despletite.

– Tu nu ai voie acolo. E interzis pentru tine!

– De ce?

– Îmi place nectarul ceresc, nu funinginea spălăcită. Stiloul e preferatul meu, dar nu și cuvintele. Mă mulțumesc cu oceanul, nu cu un lac. Vizez întreg universul, nu o picătură de terestru. Pentru tine trebuie să rămân un diavol frumos și atât. Nu e loc de îngeri în grădina mea.

 

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s