Cu mine sau cu tine?

          Există două teorii. Prima se aplică revoluției cum că toți am fi la fel. A doua e situată cu încăpățânare la polul opus și jonglează cu lipsa unor similitudini. Mno…și eu pe care să o cred?

          Aș susține clar și răspicat și puțin că-mi pasă dacă e cineva sau nu de acord cu mine că adevărul se împarte în ambele situații. Slavă cerului că nu suntem la fel! Slavă cerului că suntem la fel! Hahahah!

          Mă bucur nespus că ne diferențiem pentru că altfel m-aș fi plictisit să comunic cu o sosie. Și mai tare mă bucur că eu însămi nu sunt la fel în fiecare zi și trec prin diverse oglinzi ca la final să devin curcubeu. Mi se umple sufletul când știu că există oameni cu care mă aflu pe aceeași lungime de undă și sunt mega fericită că există persoane cât mai departe de mine. Se numește proces de triere. Nu toți trebuie să mă placă sau să mă ridice în slăvi. Fiecare are dreptul de a-și alege compania și concepțiile. Unii m-ar lua acasă pe când alții poate m-ar arunca în primul coș de gunoi. Din păcate, eu tot exist doar că pot foarte ușor să evit indivizi care emană energii de genul acesta.

          Diferențele chiar fac diferența între oameni (a se înțelege că dinadins am folosit același cuvânt și nu din lipsă de inspirație). Mă bucur că nu toți sunt ca mine sau că eu nu sunt ca diversity-1toți, fiindcă aș fi fost privată de modele sau eu nu aș mai fi fost exemplu pentru alții (nu mă laud, dar mi s-a tot zis chestia asta în ultima vreme). Mi-ar fi fost foarte dificil să îmi aleg oamenii de suflet dacă toți erau identici. Oricum, chiar nu îmi pasă de înfățișarea, vestimentația, statutul social, religia sau sexul persoanei care intră în contact cu mine pentru o interacțiune sinceră. Astea-s lucruri efemere, însă momentele frumoase alături de respectivul / a și energiile pozitive pe care entitatea aceea mi le transmite valorează mai mult decât orice.

          În concluzie, învăț, descopăr, aleg, transmit, cizelez și încerc să ajung la cea mai bună și clară variantă a ființei mele. Îmi pasă de cei din jur, dar în cele din urmă de mine îmi pasă cel mai mult! Dacă eu nu mă aflu în termeni de pace cu mine, cum să mă vând eu cu succes altora? Hai să fim diferiți și totuși la fel. Hai să fim…oameni.

 

 

Advertisements

Volburi și volburi

          Uneori mă simt un vortex de senzații azurii. Îmi place să mă acopăr cu albastru de podoabe cerești și să navighez cu laserele mele căprui intens pe pastelul dumnezeiesc.

          Uneori cred că și inima îmi e sculptată în albastru. Poartă semne de mușcături ale mercantilismului egoist și savuros desăvârșit de cei poate și mai albaștri.i1aj0s

          Uneori îmi spăl păcatele cu filoane târzii și leneșe de albăstreală dansantă pe buze de trecători grăbiți sau cu zăpăcelile orizontale ale epilepsiilor furtunoase.

          Uneori îmi ascund stema albastră doar-doar lumea să nu îmi descopere cheia masoneriei mele lăuntrice.

          Uneori mă sedez cu impetuozitatea goticului din amurguri sălbatice doar ca să-mi amintesc definiția realului și a simplității. Fug de alte culori ca să mă lansez în maree de autenticitate și toropeli de unitarism.irxudxr

          La naștere am ales albastrul. Am vrut să fiu albastră. Am ocolit fericiri și blândeți disipate poate de alte nuanțe ca să-mi asum inundații de dureri palide și tării de stânci metaforice. Mi s-a dat albastru ca să fiu altfel. Hibrid al serafimilor cu Mefisto. Nu pot fi într-un singur fel. Aleg felurile și toate dozele de albastru, de la melodiosul deschis până la pătrunzătorul obscur. Vreau să strălucesc în tonuri de albastru până când un alt artist își va dezveli sipetul cu flăcările lui albastre și dulci doar ca să mă albăstrească și mai puternic.

 

“She had blue skin,

And so did he.
He kept it hid
And so did she.
They searched for blue
Their whole life through,
Then passed right by-
And never knew.”

― Shel SilversteinEvery Thing on It

 

Există soare și în iad!

            Paradisul și iadul există în fiecare dintre noi, sub diferite forme. Cred cu tărie că orice individ își e propriul creator și unicul artist care-și alege nuanțele vieții. Nu mă declar atotștiutoare, întrucât nu sunt și nici nu sunt sigură că mi-aș dori să fiu. Cunoașterea, până la urmă, reprezintă dulce și, câteodată, pelin.

            Ambele locații mi-s cunoscute. Am zburdat pe Câmpiile mele Elizee, dar am și scobit țărâna din bezna eșafodului. Să spunem că acum mă aflu undeva prin Purgatoriu, precum maestrul Dante. Însă înbeauty_of_red_sun-1680x1050 ambele cazuri m-am declarat prăbușită în mintea mea. Deși au contribuit și alte suflete la combustia mea internă (indiferent de natura-i), eu singură mi-am țesut pânza mai solidă sau mai șubredă. Și știi ce, omule? EXISTĂ SOARE ȘI ÎN IAD!

            Am fost până nu demult doar o teoreticiană a termenului “viață”. Deși am întâmpinat suficiente dificultăți, mi-am creat totuși un univers jovial și pur. Eu și basmul meu. Hmm…mare greșeală! Există și efectul bumerang, din păcate. Cineva a vrut să-mi demonstreze că teoria chiar nu are prea mare legătură cu practica. Și ce-am descoperit?

  • Oricât de greu îți e, nu renunța. Rezultatele vor apărea negreșit.
  • Caută-te pe tine însuți / însăți și repară ce ai de reparat la tine. Apoi iubește-te! Dacă tu nu îți ești o companie plăcută, de ce ai fi pentru alții?
  • Fă-ți demonii să putrezească! Controlează-ți umbrele și nu lăsa nimic și nicio altă ființă să îți influențeze echilibrul. Renunță (chiar dacă de multe ori durerea pare infinită) la ce / cine îți dăunează. Îți vei mulțumi mai târziu.
  • Nu te izola. Știu că e greu să identifici oameni de calitate, dar ei încă există și sigur vei întâlni oameni cu aceeași nebunie ca a ta (în sensul pozitiv)!
  • Nu lăsa clepsidra timpului să funcționeze prea mult! Îți e dor de cineva? Fă ceva în sensul ăsta! Ai greșit cuiva? Iertarea se vrea musai solicitată (poate omul respectiv chiar e chinuit de ce ai făcut tu).
  • Nu căuta motive de fericire primordială în alt om. NU! Primul loc unde trebuie să cauți fericire ești TU! Motivele tale principale acolo zac! Acel om alt poate dispărea oricând și să te văd ce faci atunci!
  • Nu renunța la plăcerile tale și acumulează altele. Citește când te simți sărac, ancorează-te în muzică când te simți pustiit, plimbă-te sau fă sport când un aspirator de forță a ajuns la maxima turație.
  • Acceptă eșecurile și învață din ele. Fii mândru de tine pentru orice nimic pe care l-ai realizat singur-singurel. TU și numai TU ai făcut nimicul ăla, OK?
  • Mai visează din când în când, dar nu te flutura prea tare în imaginar. Tu tot în realitate te vei întoarce, știi? Iubește natura, căci și ea te iubește pe tine.
  • Trăiește fiecare zi cât mai bine cu putință. Nicio zi nu se întoarce.

Repet, știu că e greu. Și mie mi-a fost și încă am momente de declin, dar încerc să le combat. De ce? Pentru că sunt, cum îmi spune tata, o LUPTĂTOARE! Fii puternic, omule, că pentru tine ești. Nu vrei să ai ce povesti alor tăi copii peste ani și ani?

Hoinară în eter

            Nu se compara cu nicio senzație. De fapt, parcă era mai rău ca niciodată. Mii de furnicături în tot corpul. Nu puteai șterge nicio clipă de durere. Era insuportabil. Nu exista nicio bucurie în noianul acesta de simțuri frânte și sânge în mireasma cărnii sfâșiate. Parcă se rupea ceva. O inima crudă, un os fărâmat, un suflet inexistent. Parcă nici nu ar fi fost. Nimic. Neant și goliciune. Parcă 0b9b39511d907ebc87358a9ec15d6535se desprindea ceva. Om de om și suflet de suflet. Parcă și o lacrimă cădea de undeva. Nu simțea de unde. Aerul era din ce mai ce mai rece. Parcă plutea pe un pat din spini. Și parcă mâna îi era zgâriată de cioburile unui cub de gheață. Începuse să plouă. De asta era sigură. Frigul o învăluia din ce în ce mai mult. Se pierdea și mai mult în oceanul de senzații teribile. Nu mai era ea…nu mai era pe lume…unde era? Și parcă auzea în depărtare niște glasuri strigând ceva. Negură și frig. Nu mai auzea, s-a pierdut…

            Din nou visul acela. De când el a plecat mereu îl avea. O bântuia permanent. De parcă nu era destul că nu mai avea liniște de când el plecase și acum și visele îi erau mânjite cu amintirea lui. Fiecare bătaie a inimii ei îi amintea de el și fiecare culoare din visele ei părea să prindă viață când el apărea. Liniștea aceea din vis era cruntă pentrCalm Waters, Bar Harbor, Maineu nervii ei. Ar fi dorit ca el să spună ceva, nu doar să-i întoarcă spatele și să plece. Mereu el se așeza pe barcă, plutind pe nori fără vreun gest, iar ea rămânea singură. Știa de la început ca asta avea să-i fie soarta. Așa a fost mereu. O singuratică și el i-a spus-o de multe ori. Uneori nu voia să recunoască, însă în adâncul ei știa că oamenii nu sunt făcuți ca ea să se agațe de ei, ci doar să treacă printre ei și să meargă mereu mai departe. Așa și cu el. Pleca întotdeauna ascunzându-se în aceeași barcă albă, valsând pe aceeași mare de nori albaștri și ea rămânea cu sine…