Te corup la întoarcere

Din vadul întunericului a apărut și tot în el a dispărut. Cu mantia unei nelegiuri pe umeri și cu zâmbet pervers pe buze divin de seducătoare și mincinos de modelate. Se intitula fără doar și poate pacostea sufletului feminin și durerea sinapselor avide de putere masculină. Doare să-ți amintești și doare la fel de mult să nu o faci. Doare să visezi și doare să regreți trecut. Arde în om patima greșelii, dar poate mai rău se adâncește în tortura neîncercării unui rău. Un rău dulce, dar până la urmă tot rău…

          Acum un an pictam amintiri de adolescenți tulburi, cu flăcări în zori și pat înfiorat de atingerile cu iz de furtună. Acum un an visam la trecut și nu mă bucuram de prezentul care acum a devenit el însuși un trecut. Un trecut care poate doare mai tare decât acel trecut. Dintr-un ochi de păianjen crăpat la ușa ta, râdeam cu hohote de-un tricou mototolit și un trandafir uscat într-o glastră prea colorată pentru negura casei tale. Depănam și cream. Depănam amintiri și cream amintiri. Pe primele cu mine, pe restul cu tine. La firida unei case vechi eu, tu și păcatul unui vis cu lupi, sânge și răni nedezmințite de suflete tari, care dureau încă…Era o nestăvilire a sunetelor neascultate, iar noi ne lingeam spasme pe corduri slinoase…

          Și totuși…nici acum nu știu. N-am înțeles sau nu am vrut să înțeleg. Poate mai degrabă a doua. Ai venit ca o furtună, m-ai făcut să mă port ca una și ai dispărut tot ca ea. “Te corup la întoarcere”, mi-ai spus, dar noi nu am prins nici măcar o vară împreună. Poate că mai repede ca o vară ai venit. Udă, veselă, timidă și scurtă. Nu ai stat mult la discuții și nu ai apucat să mă întrebi ce simt. Acea vară care nu se uită, ci se simte…intens după cum tu însuți spuneai. Nu mai sunt o furtună, nici tornadă nu am devenit între timp. Cred că m-am transformat într-o ploaie ușoară de vară, căreia îi lipsește muzica din nori. Cred că nu mai am piele, ci doar întinderi de mătase pe mine. Gândurile mi se scurg prin răchitișul din lumea mea și navighează acolo unde e interzis. Când a devenit pericolul a doua mea plăcere? Când? În trecut! Erai păstrat în cufărul cu asta-nu-se-spune, dar acum parcă nu mai spun, ci simt. O amintire care a rupt zăgazuri și a stilizat alte peisaje.

          Măi, tu pricepi că ai imaginat o creatoare de alte furtuni ce așteaptă mări nedezlănțuite? Măi străine, tu știi cât te cunosc eu pe tine? Cântăm același cântec și locuim în aceeași casă. Ascultăm în același timp Pink Floyd și adulmecăm parfum de stele sălbatice. Nu e nevoie să mă corupi, căci eu însămi sunt o coruptă. Acum aștept doar să mi se mai audă tocurile pe pavaj cuminte, cu picături de dimineți toride și palori de zâmbet că uneori fericirea vine în momente cu termen de valabilitate redusă și melodii ce nu țin o veșnicie…Nu îmi plac punctele de suspensie și, cu toate acestea, le folosesc destul de des în viața mea. Nu mi-au plăcut nici lacrimile de peste zi, dar adoram mânjirile din nopți jucăușe, cu brațe odinioară virgine.image.jpg

Auzi oare acum tu? Cântă greierii în poienițele de pe lângă casa mea. Se cern dimineți pe buzele mele și se alină vântul în frunzele din jur. Dansează norii pe ceruri șovăitoare și așteaptă o furtună din miez de vară verde…Ce zici, ne corupem?

https://www.youtube.com/watch?v=P7YMI39sObY

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s