Simt flecăreala petrecăreață de primăvară cum se izbește de pieptul meu și se culcușește cu o nerușinare cotropitoare autentică. Nu îmi e rău că doar nu am băut…sau poate doar cocktail-ul ăsta de senzații de început. Vremea asta e ca un incest al anului înfiorat pe buze de copaci și lacrimi de flori. Nu i se mai termină splendoarea.
Am coborât în viteză scările parcului și admir ce îmi e dat să observ cu senzualitate. VIAȚA! În jurul meu colcăie VIAȚA! Ce să fie mai frumos de atât? O simt și în mine, nu numai în cei care nu se întorc din drumul lor spre viața lor normală. Ascult chemările de prin copacii răpciugoși încă și mă bucur laolaltă cu băieții de pe longboard-uri și fetele ce se hlizesc la paradele lor. Colind fluierele vântului împreună cu rațele ce tocmai se așază pe clopoțelul apei stinghere și mă leg și eu în creierii realității. Albastrul cel de sus se topește în mine precum o felină la pândă și mă acaparează și el. Deodată zăresc cârduri după cârduri sosind, chiuind și copleșind lumea cu aripile lor. Sosesc ACASĂ! Aduc aceeași viață. Mie niciodată nu mi-a plăcut iarna. Îmi miroase a moarte fiecare iarnă, însă ea, PRIMĂVARA, mă trezește din amorțire la fel ca îndrumările lui Octavian Paler. Le citesc și mă cobor în luciu la colțul ochilor.
Mă aflu la răscruce de gânduri și se răscolesc în vidul sufletului meu. Îmi cer iertare de la familia mea că mă izolasem de ei, de la prieteni că mi-am vărsat necredința pe umerii lor, de la natură că am uitat cum se bea și se frământă în adâncurile mele, de la mine că m-am urât și m-am luptat să devin cine nu sunt…Mi-am iertat dușmanii că au vrut să mă schimbe în fel și chip, răufăcătorii că nu au știut să se apropie de mine și să mă cunoască îndeaproape, mi-am iertat greșelile și m-am iertat pe mine că nu am știut să mă ascult și să mă port cu mine. Mi-am iertat sufletul că a iubit și a suferit atât. Mi-am iertat degetul care a apăsat pe inimă ca să iubească și mai mult. Mi-am iertat singurătatea și mi-am uitat frustrările. Mi-am iertat morții că au plecat prea repede de lângă mine. Nu a fost vrerea lor și eu nu am înțeles atunci. L-am iertat și pe Dumnezeu când mi-a dat greu. M-am răzvrătit, dar știu că eu singură nu am fost niciodată. Greul îl ducem împreună. Eu și El…în primăvară și acasă…în viața care mă atinge și pe care eu, ca și ceilalți, o port pretutindeni.
CarvedinClouds 
You must be logged in to post a comment.