Quo vadis sau unde mergem?

Mergem ca să aflăm și aflăm ca să continuăm să căutăm. De câte ori nu ți s-a întâmplat să simți că trăiești dintotdeauna într-un oraș și, cu toate acestea, să mai descoperi un colț, o bucățică, un portal către necunoscut? Să te gândești când a apărut acolo pentru prima dată, cum a fost pentru altcineva impactul primei sale experiențe și cât de fascinați vor fi următorii și următorii și următorii…călători.
Dintotdeauna am crezut că m-am născut undeva și aleg să locuiesc altundeva. E simplu. E ca plecatul de acasă, din sânul familiei, când decizi să explorezi și să îți asumi maturizarea. Nu sunt din Brașov, dar am ales să vin aici, să îl caut prin toate ale sale, să îl descopăr și să nu mai plec. M-am îndrăgostit. Ce se întâmplă când te îndrăgostești? Rămâi și nu mai pleci, iar dacă pleci, te întorci. Am avut mai multe tentative nereușite. Consider că, de fapt, reușita mea este că am rămas și nu oriunde, ci într-unul dintre cele mai splendide orașe din lume!
Nu este cazul să laud Brașovul pentru că se recomandă singur. Frumusețea sa vorbește de la sine fără prea multe laude sau cuvinte mari. Îi vezi numele din depărtare, postat cu mândrie pe-un panou natural, verde, arămiu, alb sau grizonat, în funcție de sezon. Numele rămâne mereu același, doar coloristica i se schimbă. Ca orice oraș cu stea în frunte, are o Cetate pavată cu istorie, bogăție și înțelepciunea localizării la înălțime. Brașovul este, de altfel, un spațiu care înglobează medievalul la poale de munte și spumegă de istorie pe pereți, coline, străzi, turnuri și piețe. Dac-ar fi să pornești de la Cetățuie, ce datează din secolul al XVI-lea, fost adăpost al localnicilor în fața habsburgilor, te sfătuiesc să te asiguri c-ai parcurs întreg labirintul său. Nu de alta, dar să nu ai păreri ulterioare de rău c-ai ratat ceva. Ți-aș propune să schimbi puțin traseul și să mergi mai departe către După Ziduri și sus, la Turnuri. Cel Negru și Cel Alb. Vara, poate nimerești chiar la unicul festival vizual, Amural. Vei vedea pereții care plâng de timp, acoperiți cu lumini, culori digitale, sunete de prin pădure și puzderie de oameni ca și cum acolo, După Ziduri, s-ar ascunde un mini-orășel. Sigur ai văzut și Biblioteca Centrală, veche și ea. Turnurile au fost puncte de observație în trecut, iar astăzi au devenit puncte muzeale, dar, după părerea mea deservesc aceluiași scop ca deunăzi, doar c-acum turiștii și brașovenii observă calmul și seninătatea citadină.
E momentul s-ajungi în Piața Sfatului și să te bucuri de zumzetul fântânii, bine închegat cu cel al oamenilor adunați de pe străzile Republicii și Mureșenilor și fluturările de aripi ale porumbeilor care nu tac niciodată. Ai zice că te afli, parcă, într-un oraș din Italia. Nicidecum. Uită-te la falnica și gotica Biserică Neagră. Este precum icoana Brașovului, veche de peste 600 de ani, cu multe incendii și atacuri suferite, dar mereu semeață și rezistentă. În interiorul său, ca o nestemată, se află una dintre cele mai masive orgi europene și o colecție impresionantă de covoare orientale. Aproape de Biserică te așteaptă Strada Sforii, restaurată de curând cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor, un eveniment de-o zi înscris în seria proiectelor culturale naționale. Patronată acum de-o statuie feminină, cu frânghie înșirată de-a lungul corpului, ai spune că e doar o stradă strâmtă, cu îngustimi care variază între 111 și 134 centimetri. Găzduiește și ascunde permanent mesaje și bucăți de cer. Oare care îți va atrage inima?
Acum este momentul să te port către obiectivul meu turistic preferat din Brașov. Cel cu nume ciudat de interesant, Tâmpa. M-am întrebat mereu de ce se numește așa. Inițial, mi-am spus că se datorează înălțimii sale de numai 960 metri. Dar de ce nu se numește precum munții pitici din Dobrogea atunci? Istorie și legendă. Arheologic vorbind, cuceritorii romani au denumit muntele Tempus / Temporis, cu trimitere către sacrificiile dacilor în cinstea zeului timpului, Uranus. De aici derivația curentă. Începutul secolului al XX-lea este marcat de iubire nemăsurată a brașovenilor pentru muntele lor. Incendiile au ars o bună bucată din Tâmpa, însă podoabele pădurii au fost resădite cu trudă de oamenii care au cărat atunci pământ în coșuri de nuiele.
Tâmpa a fost marcată și de abuz, nu numai de incendii și replantare. În 1950, Brașovul devine orașul Stalin, iar dictatorul rus a decis împlântarea numelui său direct în brazi. Iarna, la o analiză mai atentă numele său devine descifrabil deși brazii s-au armonizat acum cu foioase. Precum Biserica Neagră, care ascunde o bijuterie sub formă de orgă, așa și despre Tâmpa se spune c-ascunde o peșteră labirintică, cu comori pe malul unui lac uriaș, rămășița unei mări preistorice. Doar se spune, nu s-a autentificat. Înainte să urci pe munte, ia, te rog, loc pe banca de piatră, atestată documentar din anul 1817. Reprezintă, parcă, pecetea poveștii de dragoste a unui cuplu de îndrăgostiți surprinși îmbrățișându-se, striviți de-o piatră desprinsă din munte. Din dragoste sau neliniște a fost construită și statuia copilului aplecat de pe cornișa Bisericii Negre. Ai văzut-o sau te întorci?
Urcă pe alee și mergi sus de tot, la priveliște. O să ai numele Brașovului aproape de tine și întreaga panoramă a orașului la picioarele tale. Vei simți libertatea și cerul mai prețioase ca niciodată. Nu te vei simți stăpân al unui oraș liber, ci parte integrantă din tot ce înseamnă legendă și mirific medieval. Unde mergi de acolo? Unde mergem mai departe?